Gruparea scoțiană Motherwell le dă câteva sfaturi suporterilor care vor face deplasarea la București, pentru partida de joi cu Steaua, din turul III preliminar al Europa League. Pe site-ul oficial al clubului Motherwell, sunt prezentate o mulțime de informații prin care fanii scoțieni sunt avertizați de „micile înșelătorii”, pe care românii le fac, atunci când întâlnesc turiști străini. Chiar și pentru mersul la toaletă oficialii grupării din Scoția îi îndrumă pe fanii lui Motherwell:” Dacă nu puteți găsi o toaletă publică, vă rugăm să arătați respect și să cereți permisiunea de a utiliza o toaletă dintr-un bar sau fast-food”. Fanii scoțieni sunt sfătuiți să fie prezenți la stadionul Steaua cu cel puțin o oră înainte de începerea partidei și să meargă cu transportul în comun, deoarece taximetriștii din București practică tarife mari pentru turiștii străini. "Sunteți sfătuiți să mențineți cel puțin același nivel de securitate personală ca în Marea Britanie. Trebuie să fiți atenți la hoții de buzunare, în special în zonele aglomerate, mai ales în apropierea caselor de schimb, a hotelurilor, sau în transportul public, în special la aeroport", se poate citi pe site-ul oficial al lui Mothewell.
În „hotel” cu dușmanul!
Coincidență sau nu, scoțienii de la Motherwell vor fi găzduiți la hotelul JW Marriott, hotel în care tehnicianul Stelei, Cristiano Bergodi, locuiește încă de la venirea sa la Steaua. Și maghiarii de la FC Ujpest, foștii adversari ai “roș-albaștrilor” din Europa League, au stat în acest hotel .
1400 de scoțieni vor veni în Ghencea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER